Cele 7 minuni ale lumii

Cele 7 minuni ale lumii este o lista de sapte edificii ce dateaza inca din antichitate si care in trect reprezenta un ghid turistic pentru calatorii din lumea antica ce vroiau sa calatoreasca in cele mai cunoscute destinatii din acea perioada.

In stabilirea listei celor sapte minuni ale lumii, un rol deosebit de important l-au avut grecii. Initial, lista cuprindea urmatoarele destinatii: Piramida lui Kheops (din Giza), Gradinile suspendate ale Semiramidei, Templul Zeitei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olympia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria. Dintre toate aceste minuni, sase dintre ele au fost distruse de cutremure sau incendii, singura care a supravituit fiind Marea Piramida din Giza.

Din anul 2007, lista celor sapte minuni ale lumii a fost schimbata, acum aceasta uprinzand urmatoarele puncte de atractie:

Marele Zid Chinezesc

Este o constructie gigantica a lumii antice ce masoara 10.000 de km lungime, fiind cel mai lung zid de pe Terra. Dupa datele recente, zidul are 6350 de km, zidul principal avand 2400 de km lungime.
Zidul a fost construit cu scopul de aparare a granitei imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade de la nord de China. Mortarul folosit la constructia zidului era din piatra de calcar arsa amestecat cu amidonul din orez, iar in ceea ce priveste constructia interioara, in aceasta s-a folosit un amestec de argila nisip si piatra cioplita. Grosimea zidului difera in functie de regiuni, astfel ca in zona Peking, zidul are o grosime de 4-8m, la coama zidului 8, iar la baza 10 m grosime. L ainterval de cateva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m inaltime, cu rol de observare, transmitere de semnale si depozit de arme. Nici astazi nu se stie cu exactitate care din formatiunile statale chineze au hotarat inconjurarea teritoriului cu valuri de pamant si piatra, insa cel care va ordona contructia fortificatiilor este primul imparat al Chnei, Qin (221-210 i.Hr.).
Lasat invoia sortii inca din secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protectie guvernamentala din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Astazi, doar o mica parte a zidului poate fi vizitata de catre turisti.

Vechiul oras Petra (Iordania)

Petra, orasul de piatra este un sit arheologic aflat in sud-vestul Iordaniei. Orasul se intinde de-a lungul poalelor Muntelui Hor., strabatand un lung defileu si intinzandu-se apoi pe laterala estica a vaii Arabah. Orasul este renumit in special datorita arhitecturii acestuia, sapata aproape in intregime in piatra muntelui pe care se sprijina majoritatea caldirilor.
Orasul a ramas necunoscut lumii vestice pana in anul 1812, cand a fost descoperit de catre un explorator elvetian. In data de 6 decembrie 1985, orasul a fost declarat monument mondial de catre UNESCO, care a descris valea Iordaniei drept "una dintre cele mai pretioase mosteniri culturale ale omenirii".
Conform traditiei arabe, Petra este locul in care Moise a lovit cu toiagul stanca din care a iesit apa pentru poporul insetat, in timpul calatoriei sale prin pustiu. Tot aici se crede ca este inmormantata si Miriam, sora lui Moise.
Odata intrata sub conducerea romana, Petra a inceput sa intre in declin, datorita comertului pe mare. De asemenea in anul 363, un cutremur a daramat multe din cladirile orasului. In plus, multe din cladiri au devenit vulnerabile jafurilor, multe dintre morminte au fost pradate si multe dintre comori ratacite, ramanand necunoscute si pana in zia de astazi.

Machu Pichu

Ruinele orasului Machu Pichu din Peru, redescoperite in anul 1911 de catre arheologul Hiram Bingham, sunt astazi printre cele mai frumoase si enigmatice locatii starvechi ale lumii. Legendele si miturile sustin ca Machu Pichu era adorat ca un loc sacru in cele mai vechi timpuri. Invizibil de dedesubt si natural inconjurat de terase agricole si irigat de izvoare naturale, orasul pare sa fi fost locuit de incasi care il considerau un loc secret. Ruinele palatelor, templelor, caselor au ramas in perfecta stare de conservare. Aceste structuri au fost sapate in granitul din varful muntelui devenind minuni atat arhitecturale cat si estetice. In sit au fost gasite scheletele a 10 femei si a unui barbat ceea ce a dus la presupunerea ca acest sit a fost construit ca un fel de sanctuar, dar dezvaluirile ulterioare si gasirea altor schelete masculine au demonstrat faptul ca nu a fost un templu de femei asa cum se credea pana in acel moment. Patru secole au fost necesare pentru descoperirea unei fortarete de-a dreptul fantastice printre piscurile de 4000 de metri ale anzilor peruvieni. La 4000 de metri, lemnul este o raritate, dar iata ca aici, in Machu Pihu a fost posibil. Totul se incadreaza intr-un plan urbanistic intortocheat si doar fotografiile din avion au putut demonstra adevaratele lui insusiri. Si inca o enigma: retele de drumuri si poduri deasupra terenurilor mlastinoase facute de cei care nu au cunoscut roata! Un fabulos oras incas, o adevarata minune straveche!

Chichen Itza (Mexic)
Supranumita "Taramul Fagaduintei", este unul din cele mai importante dovezi ale civilizatiei Maya-Toltec. Situl cuprinde mai multe cladiri printre care: Piramida Kukulcan (El Castillo-Castelul), Piata celor 1000 de coloane,Templul Curtii Ovale, Tempul Jaguarului, Tempul Razboiul-Templul Chichen Itza propriu zis, Observatorul, Osuarul, Platforma Venus, Plaforma Uliului si Jaguarului, Drumul catre Locul de Sacrificii, Platforma Craniilor, Templul Barbatului Barbos.
Chichen Itza însemna „Fantana buna a celor din Itza", dar interpretarile difera de la un cercetator la altul. Prin urmare, ca si Petra, din Iordania, Chichen Itza era un oras care detinea multa apa potabila intr-o zona saraca in rauri sau lacuri. Toate constructiile religioase ale acestui oras au trepte si semnificatii astronomice, fiind marturii ale inaltei civilizatii a toltecilor, ramasi aproape necunoscuti. Tot în Chichen Itza a supravietuit si cel mai vechi stadion de joc cu mingea din lume. Un loc magic din nordul peninsulei Yucatan din Mexic, care ascunde centre de cult construite de catre mayasi cu o exactitate matematica incredibila.


Colosseumul din Roma (Italia)

Colosseumul din Roma este cea mai vestita si mai mare arena construite vreodata de romani. Constructia celebrului edificiu s-a realizat din initiativa imparatului Nero ca urmare a luptelor de gladiatori care aveau loc in acele timpuri. S-a realizat astfel o arena imensa pentru asemenea spectacole publice.
Denumirea de "Colosseum" provine de la statuia colosala, de 36 de metri, care il reprezenta pe Nero in chip de zeu al soarelui, amplasata odinioara langa amfiteatru, dar ulterior demolata. Nu doar statuia, dar si amfiteatrul era o priveliste grandioasa. In forma de elipsa, cu axa mare de 186 m, axa mica de 150m, avea un perimetru de 520 m si o inaltime de 55m, unde incapeau 50.000 spectatori. Fundatia pe care s-a construit avea 12 metri grosime.
Sa cladesti asa ceva in acele timpuri era o adevarata provocare pentru neintrecutii constructori romani. Printre nenumarate alte materiale de constructie, constructia a neceitat zeci de mii de tone de marmura si aproape 300 tone de fier pentru a lega blocurile unul de celalalt. Multe dintre partile componente ale Colloseumului au fost construite in alta parte si aduse la locul construirii arenei pentru asamblare. Aceasta metoda a permis un ritm accelerat de lucru care a dus la construirea edificiului in doar 7 ani.

Taj Mahal (India)

Taj Mahal-ul a fost construit de Shah Jahan, al cincilea imparat mogul, in memoria celei de-a doua sotii Mumtaz Mahal, printesa persana musulmana. Imparateasa a murit dupa nasterea celui de-al 14-lea copil, in timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat atat de tare pe imparat incat parul i-a albit in doar cateva luni. Inainte sa moara, Mumtaz l-a rugat pe imparat patru lucruri: sa-i construiasca un mormant, sa se recasatoreasca, sa-si iubeasca fiii si sa-i viziteze mormantul la aniversare.
Constructia Taj Mahal-ului a inceput in 1631 si a durat 22 de ani. Se spune ca 20 de mii de oameni ar fi lucrat la constructia lui. Materialele de constructie erau aduse din intreaga Indie si din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce numara 1000 de elefanti. Ansamblul inchide in interior o gradina deosebit de frumoasa cu fantani arteziene iar aleea principala, este strajuita de arbori ornamentali.
Complexul mai cuprinde in afara de palatul propriu zis si doua moschei construite in acelasi stil impresionant. Inauntrul domului se afla sicriul imparatesei incrustat cu pietre pretioase. Monument al dragostei trainice, este pacat sa nu vizitati aceasta splendoare daca veti vreodata ocazia sa va aflati prin partile Indiei.
Statuia lui Christos Mantuitorul din Rio de Janeiro (Brazilia)
Celebra statuie se afla in Rio de Janeiro (Brazilia) si este amplasata la sud de oras, pe muntele Corcovado (780 m), in padurea Tijuca. Planificarea constructiei s-a realizat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la declararea Independentei Braziliei. Inginerul Heitor Silva Costa a intocmit schitele proiectului iar u sprijinul Frantei si Vaticanului s-a realizat acest proiect, cu sfintirea sa pe 12 octombrie 1931. Edificiul are o inaltime de 30 m, impreuna cu soclul 38 de m, latimea la nivelul bratelor 28 m si o greutate de 1145 tone. In soclu se afla o capela unde incap 150 de persoane, iar mulajul din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Materialul de constructie este beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolica la diferite aniversari ca loc de pelerinaj.
Ca sa vizitezi Statuia lui Isus Cristos Mantuitorul trebuie sa urci pe Muntele Corcovado. Caile de acces catre statuie sunt: cu trenul, unde aveti sansa de a calatori inc el mai vechi tren din Brazilia, cu masina, cu liftul sau sacrile rulante (statuia are 3 lifturi panoramice si 3 scari rulante), cu taxiul, pe jos sau facand un tur cu elicopterul.

In 1971, J.J. Turner, in The Environment, spunea: "Dintre cele sapte minuni ale lumii, sase nu mai exista astazi. Ele au fost distruse nu numai de catastrofe naturale, ci si de nebunia oamenilor; dar inainte de orice, au pierit datorita acelui factor necrutator care este Timpul, forma fundamentala de existenta si de descompunere a materiei."






Destinatii agroturistice in Romania

Daca sunteti insetati dupa relaxare, liniste intr-un peisaj rupt de agitatia de la oras, inseamna ca agroturismul este ceea ce va trebuie pentru a evada din cotidian si a va reaminti de vremurile copilariei, de viata satului si de splendoarea naturii din regiunile rurale.

Care sunt destinatiile agroturistice de mare interes din tara noastra? Iata cateva recomandari:

Nordul Muntilor Apuseni, in inima Ardealului, unde va intampina ospitalitatea, voiosia si mancarurile pur ardelenesti. Iata ce poti vizita in aceasta zona: Cheile Turzii, Turda bai, Muntii Vladeasa, Muntii Trascaului, Pestera Ursilor, Lacul Fantanele, Baile Baita, Baile Someseni si multe altele. O noapte intr-o pensiune agroturistica din Belis, de exemplu in pensiunea Casa Albastra, va costa in jur de 20 euro/ persoana.

Tara Motilor, Apuseni, in nordul judetului Alba, la poalele Muntilor Apuseni, intr-o zona de deal si de podis, unde se ascund printre cele mai pitoresti peisaje de la noi din tara. Verdele montan si submontan nemarginit, rauri cristaline si paduri, valea Ariesului renumita pentru traditiile si folclorul in ca bine pastrat si multe alte regiuni ce intrec orice asteptare. Modalitati de cazare in zona: preponderent pensiuni. O camera intr-o pensiune turistica din Arieseni, de exemplu la Pensiunea Valea Izvorului, este in jr de 15 euro/ persoana. In jur de 2 euro/ persoana platiti pe mic dejun si cina fiecare si in jur 5 euro pe masa de pranz. In Albac de exemplu, la Vila Cristina, platiti in jur de 6 euro/ persoana cazare. Preturile difera in functie de zona, servicii, etc, totul e sa cautati bine!

Zona Bucovinei, in nordul tarii, in judetul Suceava, intr-o zona preponderent submontana, montana si de podis, cu asezari rurale de traditie pe vaile raurile, la poalele muntilor si podisului. Peisaje de basm intr-un cadru natural mirific. In Vama, o pensiune agroturistica, Casa Calin, ofera cazare la preturi incepand cu 19 euro/ persoana/ noapte. In Vatra Dornei, la o pensiune de 2 stele, Sarco, platiti in jur de 10 euro/ camera. In Voronet, spre exemplu, la Pensiune Rodica, preturile incep de la 12 euro/ persoana/ noapte.

Cazanele Dunarii, zona cursului fluviului Dunarea, in sudul judetului Mehedinti, la 35 km vest de Drobeta Turnu Severin. O zon cu un potential turistic extraordinr, 40 km de suprafata turistica plus obiectivele turistice inconjuratoare. La Dubova, la pensiunea Pui de Urs, o camera cu doua locuri costa in jur de 10 euro. La Eselnita in schimb, la pensiunea Steaua Dunarii, cazarea va costa de la 19 euro de persoana / noapte.

Zona Cerna Herculane, localizata in judetul Prahova, zona este renumita prin statiunile sale vizitate pe tot timpul anului de mii de turisti: Valenii de Munte, Maneciu, Izvoarele, Valea Popii, Cheia, Sacele. O zona bogata in izvoare de ape termale clorurosodice, bicarbonate, calcice sau usor sulfuroase sau bromurate, benefice pentru tratamentul diverselor afectiuni reumatismale, ginecologice, respiratorii, locomotorii. Aici, cazarea la Pensiunea Casa Speranta din Baile Herculane, va costa in jur de 15 euro/ camera/ noapte.

Muntii Fagaras, zona localizata intre Valea Oltului si Valea Dambovitei, o zona muntoasa, perfecta pentru relaxare atat in sezonul de vara cat si in sezonul rece cand statiunile de aici sunt impanzite de turisti. In Balea Transfagarasan, la Cabana Balea, preturile pentru cazare incep de la 13 euro/ persoana/ noapte. In Sambata de Sus, in complexul Nicodor, platiti in jur de 18-20 euro/ zi pentru o camera in vila mare.

Zona Maramures, o zona deosebit de frumoasa si spectaculoasa. Asezata in judetul maramuresului, in nordul Romaniei, zona este tinutul legendar al traditiei si folclorului, cu datini strabune foarte bine conservate. O cazare la Pensiunea Floricica, in Botiza, costa in jur de 14 euro/ zi / persoana all inclusive. In Vadu Izei, la pensiunea agroturistica Casa Muntean costa in jur de 10 euro/ persoana/ noapte.


Marginimea Sibiului, in zona centrala a Trasilvaniei, regasim o zona deosebit de interesanta, atat prin parcurile si rezervatiile naturale, cat si prin manastirile, muzeele, centrele turistice medievale, aflate pe gustul tuturor. La Paltinis, in vila turistica Marin platiti pentru o zi in jur de 100-150 de euro. In Cisnadioara, la ferma agroturistica Salistean veti plati in jur de 16 euro/ persoana/ noapte. La Rasinari, la Pensiunea agroturistica Cioran, preturile incep de la 15 euro/ persoana/ noapte.

Valea Prahovei, in judetul Prahova, este o zona ce cuprinde o suprafata turistica de 60 de km. Este cea mai frecventata si mai dezvoltata zona turistica montana din Romania. In ceea ce priveste preturile la unitatile de cazare din zona, putem mentiona: in Breaza, la Pensiunea Breaza cazarea costa in jur de 140 ron/ zi/ persoana cu mic dejun inclus. La Sinaia, in hotelul Paltinis, veti plati pentru o camera single 26 euro/ persoana/ noapte; in Predeal, la Pensiunea Ancora, preturile incep de la 24 euro/ noapte/ persoana; la Azuga, in Pensiunea Flora, veti plati in jur de 70 ron/ noapte/ persoana. In Busteni, la Casa de odihna Ana veti plati in jur de 9-10 euro pentru 2 paturi.

Oricand aveti nevoie de o gura de aer proaspat, regiunile agroturistice va asteapta pentru odihna si relaxare infinita. Alte zone de interes agroturistic sunt si zona Sighisoarei, Subcarpatii Olteniei, Vrancea si multe alte regiuni ale tarii deosebit de impresionante.



Turism experimental

La Strasbourg, un fost anticar si o jurnalista din Australia au fondat o companie de "turism experimental" care propune modalitati inedite de a alege destinatii de vacanta, de exemplu in functie de alfabet sau de o sageata trasa intr-o harta.

"Ghidul voiajului experimental" propune vacante dupa criterii inedite, pornind de la "aeroturism" la "zigoturism". Ghidul a fost publicat in limba engleza in 2005 de "Lonely Planet", iar acum a aparut si versiunea sa franceza. Cartea are nu mai putin de 50 de neologisme pornind de la cuvantul "turism" si identifica 1001 posibilitati de evadare mai mult sau mai putin insolite, mai mult sau mai putin ieftine, catre destinatii mai mult sau mai putin indepartate.

Sa vedem numaidecat care sunt modalitatile de turism propuse de cei doi si care este denumirea lor:

"Ticho-turismul" este modalitatea de turism ce consta in vizitarea unor ziduri celebre, cum ar fi Marele Zid chinezesc sau Zidul Plangerii.

La indemana tuturor este "alfaturismul", adica vizitarea unui oras de la A la Z.

Cei nehotarati pot miza pe "beloturism", ale carui destinatii depind de o sageata trasa intr-o harta.
"Diploturismul" este cel care il duce pe calator pe urmele diplomatiei, la Versailles, Geneva, Amsterdam sau chiar Lisabona.

Exotic, turismul "kif kif" ne invita la un voiaj catre localitati a caror denumire este formata prin repetitia unui cuvant. De exemplu: Baden-Baden, Bora-Bora.

In pas cu timpurile de azi, "turismul povero" propune mersul pe jos si campingul in natura in functie de activitati culturale gratuite.

Destinatii Turism Religios: Manastirile din Bucovina

In partea de N-E a tarii, la granita cu tinutul Hertei (Ucraina) se intinde Tara de Sus a Moldovei, regiune istorico-geografica numita Bucovina. O plimbare prin lacasurile sfinte ale Bucovinei, este tot ce-ti trebuie pentru a regasi intr-un peisaj feeric, linistea si pacea sufleteasca de care avem toti nevoie, in vremurile grele.

Un tinut apreciat si distins cu premii
Frescele exterioare ale bisericilor, arhitectura si pictura manastirilor, bogatele muzee de arta medievala, frumusetea peisajului si a creatiei artistice populare, au concurat la decernarea distinctiei Marul de Aur (Pomme D'Or) Bucovinei de catre Federatia Internationala a Jurnalistilor si Scriitrilor de Turism si au dus la inscrierea tezaurului din Bucovina in catalogul UNESCO - Mari monumente ale lumii.

Printre lacasurile sfinte din aceasta regiune, amintim:

Manastirea Humor (1530) din jud. Suceava, pe DL Gura Humorului spre nord.
Hramul: Adormirea Maicii Domnului - 15 august.
Manastirea Humor este una dintre cele mai vestite ctitorii ale evului mediu moldovenesc. In padurile nesfarsite de la poalele Obcinei Mari, Oana vornicul de la Suceava, intemeia loc de rugaciune pe valea raului Humor dupa 1400, la vremea domniei lui Alexandru cel Bun.



Manastirea Moldovita (1532) din Suceava, in comuna Vatra Moldovitei.
Hramul: Buna Vestire - 25 martie
Originea sa nu este cunoscuta cu precizie, insa traditia o aminteste inca din perioada voievozilor Musatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidit prima biserica din piatra, atestata documentar intre 1402-1410 cu intregul ansamblu de contructii, avnd hramul Buna Vestire si fiind deja un centru cultural. Manastirea Moldovita s-a bucurat de privilegii si din partea lui Stefan cel Mare. Prin mai multe hrisoave voievodul a confirmat manastirii 11 sate, mai multe iezere, prisaci si privilegii comerciale, care o situau printre cele mai instarite manastiri din Moldova.

Manastirea Voronet (1488) din Suceava, satul Voronet.
Hramul: Sfantul Gheorghe - 23 aprilie
Manastirea este una din cele mai valoroase ctitorii a lui Stefan cel Mare. A fost ridicata in 1488 in doar 4 luni si jumatate, ceea ce constituia un record la acea vreme.



Manastirea Sucevita (1586), in comuna Sucevita, Suceava
Hramul: Invierea Domnului
Pe valea raului Sucevita, traditia aseaza o biserica din lemn si o schivnicie de la inceputurile veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai tarziu, pentru rascumpararea unor pacate, o femeie a adus cu carul ei, tras de bivoli, timp de 30 de ani, piatra necesara actualei constructii. Documentar, manastirea este atestata in 1586 ca rezultat al initiativei mitropolitului Gheorghe Movila.

Manastirea Putna (1466), localitate Putna, Suceava
Hramul: Adormirea Maicii Domnului - 15 august
Pima ctitorie a voievodului Stefan cel Mare, Manastirea Putna a fost sorocit loc de odihna pentru domnitor si familia sa. Zidirea a inceput la un an dupa cucerirea cetatii Chilia, iar lucrarile au durat 4 ani, timp in care opera mareata a fost dusa l bun sfarsit de catre arhitectul grec Teodor, ajutat de mesteri pietrari, zidari, zugravi si argintari veniti din Transilvania.

Manastirea Rasca (1542), localizata in comuna Rasca, judet Suceava
Hramul: Sfantul Nicolae - 6 decembrie
Ansamblul de la Manastirea Rasca, situat pe valea raului cu acelasi nume a fost construit in mai multe etape. Din porunca lui Petru Rares, in jurul bisericii se construiesc ziduri inalte si puternice, lucrare terminata in 1542. Biserica nu este foarte mare, dar este impodobita cu fresce bogat aurite.


Orasele cu cele mai luxoase hoteluri din lume

Dezvoltarea turimului fara precedent din ultimii ani, a incurajat cresterea numarului hotelurilor de lux, nu doar in orasele celebre, ci in mai toate colturile lumii. Cele mai luxoase 400 hoteluri din lume, dar si topul oraselor in care le putem regasi pe cele mai multe dintre ele, dupa Forbes Travel sunt:

Londra (14 hoteluri)

Londra este una dintre cele mai importante metropole financiare ale lumii si este si orasul cu cele mai multe hoteluri in topul Forbes Traveler 400 Hotels. Printre cele 14 locatii de lux se numara: The Ritz, Brown's Hotel, The Stafford, Claridge's, The Connaught, The Dorchester, Four Seasons London, The Goring, The Lanesborough, Mandarin Oriental Hyde Park, Dukes Hotel, InterContinental London Park Lane si The Milestone.

New York (12 hoteluri)

New-York-ul, orasul care nu doarme niciodata se lauda cu 12 hoteluri mentionate in topul 400 al celor mai luxoase hoteluri din lume: Carlyle Hotel, Four Seasons New York, Hotel Gansevoort, Mandarin Oriental, The Mercer, Ritz-Carltons, St. Regis, Trump International, Hotel Plaza Athenee, The Lowell si The Peninsula.

Los Angeles (8 hoteluri)

Datorita hotelurilor precum Beverly Hills Hotel, Beverly Wilshire Beverly Hills Four Seasons, Four Seasons Hotel Los Angeles, The Peninsula Beverly Hills, Bel-Air, Raffles L'Ermitage Beverly Hills, Shutters on the Beach si Viceroy Santa Monica, Los Angeles este pe locul al treilea in topul oraselor cu cel mai mare numar de hoteluri de clasa mondiala.

Paris (7 hoteluri)

Cel mai vizitat oras din lume, Parisul se lauda cu 7 hoteluri de cinci stele de neuitat, printre care se numara: Four Seasons Hotel George V, Hotel de Crillon, Hotel Le Bristol, Hotel Ritz, Le Meurice, Park Hyatt Paris-Vendôme si Plaza Athenee.


Dubai (6 hoteluri)

Desi poate nu ne-am asteptat, cel mai mare oras din Emiratele Arabe Unite are doar 6 hoteluri de lux, dar se va clasa cu siguranta pe o pozitie mai buna a topului anul acesta, o data cu finalizarea unor hoteluri de lux ce vor concura cu deja-consacratele Burj Al Arab, Le Royal Meridien Beach Resort and Spa, Jumeirah Beach Hotel, Madinat Jumeirah, One&Only Royal Mirage sau the Fairmont Dubai.


Bankok (6 hoteluri)

In capitala Tailandei, luxul devine din ce in ce mai mult o caracteristica standard. Sase mari lanturi hoteliere se regasesc in Bankok, printre care: Four Seasons Hotel, The Oriental, The Peninsula, The Sukhothai, Grand Hyatt Erawan Bangkok si Shangri-La Hotel Bangkok.





Destinatii Exotice: Cascada Niagara

Cascada Niagara, este unul dintre cele mai deosebite si mai impresionante miracole naturale ale continentului nord-american si una din cele mai spcetaculoase zone de atractie turistica ce aduna milioane de vizitatori anual.

Situata intre statele New York si Ontario, Cascada s-a format in urma cu 12.000 de ani si se afla pe fluviul Niagara care curge intre Statele Unite si Canada, de la Lacul Erie pana la Lacul Ontario.
Debitul cascadei Niagara este de aproximativ 5,5 milioane de litri pe secunda. Cascada este atat de mare si de larga ca a fost impartita in trei cascade sau caderi de ape: Horseshoe Falls (cascada din zona Canadei), American Falls (langa graita cu SUA) si una mai mica, numita Bridal Veil Falls. Apa cade de la 52 de metri inaltime in partea dinspre Canada si de la 21 de metri in partea dinspre SUA. Ca largime, Canadian Falls are in jur de 790 de metri, iar American Falls 320 de metri.
Desi pare incredibil de crezut, cascada Niagara a inghetat complet in anul 1936.

Niagara State Park, cea mai veche rezervatie a statului New York s-a realizat la initiativa guvernelor americane si canadiene si cuprinde un turn de observatie si lifturi care coboara la baza cascadei americane. Se pot intreprinde si excursii cu barca, in care ai ocazia de a te apropia si stropi la revarsarea cascadei in fluviu. Sunt construit parcuri, platforme de vizionare, autostrazi, toate menite sa faciliteze accesul turistilor in zona.

Cascada poate fi vazuta din parcuri situate pe amandoua malurile raului, din turnuri de observare, din barci, din insula Goat si de pe podul Rainbow, aflat la mica distanta in aval. De asemenea, vizitatorii pot intra in Pestera Vanturilor, situata in spatele unei perdele de apa langa baza cascadei.
Pe timp de noapte, cascada este luminata cu reflectoare puternice, multicolore, oferind turistilor un spectacol unic de lumini si muzica.

Destinatii Exotice: Bora Bora

Lux, adrenalina, exotism, mister, relaxare, romantism, paradis intre ape, toate intr-un singur cuvant: Insula Bora Bora din Tahiti.

Situata in largul Oceanului Pacific, intr-o laguna a unei bariere de corali care o fereste de valurile puternice ale oceanului, insula se afla sub administratia guvernului francez.
Bora Bora nu este numai insula impatimitilor de jet ski, scuba diving si snorkeling (scufundare printre pestii viu colorati si corali), ea este insula romantismului care aduna in fiecare an o multime de indragostiti ce lauda insula cu Muntele in forma de castel Mount Otemau.

Vai tropicale, luxuriante inflorate cu hibiscus, insulite acoperite cu palmieri ce incercuiesc laguna ca intr-un sirag delicat, beautitudinea si extazul peisajelor, apa de culoare turcoaz, nisipul fin, toate continuate cu un relief vulcanic, Bora Bora este pur si simplu raiul pe pamant!

La capitolul cazare, insula ofera turistilor nenumarate posibilitati. Daca vreti un concediu de lux, va puteti caza la unul dintre hotelurile de 4 sau 5 stele. Aici, complexele hoteliere sunt formate din mici bungalow-uri, situate pe nisip sau chiar deasupra nivelului apei, ceea ce va da posibilitatea de a face o baie racoritoare imediat ce v-ati trezit. Costurile unei camere variaza in functie de modalitatea de cazare. Anul trecut spre exemplu, un sejur de 7 zile intr-un bungalou pe apa costa in jur de 2000 euro. Drumul din Romania pana in Bora Bora dureaza aproximativ doua zile si va face sa scoateti din buzunar in jur de 2000 de euro.
Daca stam sa calculam ca o excursie in acest loc nu merita incheiata daca nu iti iei si ceva suveniruri, un sfat folositor este sa va pregatiti bine financiar daca hotarati sa va petreceti aici vacanta. Si daca tot veni vorba de amintiri, insula este vestita pentru culturile de perle si statuetele despre care se spune ca alunga spiritele negre. Un singur minus, din punct de vedere al unor turisti este prezenta rechinilor care dau tarcoale insulei, insa pentru altii aceasta poate fi un prilej de andrenalina, deoarece insula este celebra pentru activitatea de hranire a rechinilor, in care turistul, aflat intr-o cusca de protectie, poate inota si hrani rechinii infometati.

Chiar daca sumele sunt cam piperate si poate de nepermis pentru multi dintre noi, macar doua zile in acest taram fermecat merita toti banii. Este locul ideal pentru o luna de miere perfecta, insula fiind recunoscuta drept cel mai romantic loc de pe pamant.

Bora Bora inseamna "Noul Nascut", un nume potrivit pentru acest taram aproape virgin care isi merita din plin aprecierea drept "Perla Pacificului", un adevarat "Paradis terestru" sau "cel mai frumos loc de pa pamant".

Dictionar termeni turistici

Atunci cand dorim sa plecam in vacanta si ne orientam in a alege un anumit pachet promovat de catre agentiile de turism, ar trebui sa ne informam inainte, asta daca nu stim, despre ce inseamna mai exact un regim de demipensiune, ce este acela un bungalou, etc.

Mai jos am listat cativa termenii turistici must know:

Bufet expres = unitare care se adreseaza consumatorilor grabiti fiind organizata pe principiul autoservirii. Consumatorii platesc la casa si apoi, de la vitrina de prezentare li se servesc preparatele de catre vanzatori.

Bungalou = unitate de cazare turistica, cu capacitate de cazare redusa, construita din lemn, piatra sau ceramica, situata undeva intre vila si casuta de vacanta. Dispune de un grup sanitar propriu si este amplasata de obicei intr-un camping sau un sat de vacanta, ca unitate independenta in cadrul unei statiuni sau zone turistice sau pe langa o unitate hoteliera.

Camping
= suprafata amenajata pentru a campa cu cortul si/sau a amplasa rulote si motorhome-uri.
Nivelul de amenajare este variabil; sunt foarte putine campinguri care ofera un standard competitiv international al facilitatilor.

Circuit turistic
= itinerar de lungime si durata variabile, cu plecare si sosire in acelasi loc, urmarind vizitarea pe parcurs a unor orase, locuri, regiuni sau tari; produs turistic vandut la un pret forfetar, de catre o agentie de turism, fie turistilor individuali, fie grupurilor organizate.

Hotel
= structura de cazare specializata, cu nivel ridicat de confort, cu serviciu permanent de receptie si restaurant deschis publicului. In general este o unitate de dimensiuni medii sau mari, cu camere cu bai individuale. Spatiile comune sunt deschise publicului, camerele complet independente asigura intimitatea. Personalul angajat este profesionist.

Motel
= este un hotel cu dotari + preturi ceva mai reduse si situat in apropierea drumurilor importante. Este dotat cu parcari generoase si se adreseaza in special persoanelor in tranzit.

Pensiune
= in general este o unitate de dimensiuni mici, fara serviciu de permanenta/receptie si cu camere cu bai comune sau individuale si apa calda permanenta. Ofera prestatii de alimentatie, si exista contact direct cu personalul pensiunii.

Pret forfetar (all inclusive price)
= pret stabilit pentru o cantitate globala de marfuri fara a se tine seama de structura lor. Se utilizeaza deseori la vanzarea-cumpararea marfurilor cu toptanul.

Refugiu
= un adapost minimal, situat sus pe creasta muntilor, si unde cazarea se face in general gratuit, in limita capacitatii (frecvent in jur de 10 persoane). Aici nu exista facilitati de alimentatie sau aprovizionare.

Sat de vacanta = o structura de cazare specializata, cuprinzand o suprafata generoasa, cu multiple pavilioane de cazare (casute, bungalowuri) + dotari pentru camping + o unitate de alimentatie publica (restaurant). Proportia prestatiilor de mai sus este variabila.

Vila
= o structura de cazare specializata de circuit inchis, cu nivel ridicat de confort si cu spatii comune; poate fi inchiriata integral. In general este o unitate de dimensiuni mici, fara serviciu de permanenta/receptie si cu camere de 1-4 persoane, cu bai comune sau individuale si apa calda permanenta. Are spatii comune si frecvent bucatarie utilata si sala de mese la dispozitia turistilor. Nu ofera prestatii de alimentatie si contactul direct cu personalul vilei este minimal.

Voiaj forfetar
=
a) produs de calatorie oferit la pret "inclusiv" ,adica pretul include contravaloarea mai multor servicii de calatorie, pe care un calator le cumpara impreuna.Acest produs poate sa includa mai multe destinatii.
b)Voiaj organizat de o agentie de turism, platit in avans la un pret forfetar si care cuprinde mai multe servicii turistice cum ar fi: bilete de avion, cazarea la hotel, transportul local, o asigurare care sa acopere cheltuielile medicale, accidentele personale, pierderea bagajelor, precum si banii si bunurile de valoare.

Alti termeni specifici pe care este important sa-i cunoastem atunci cand dorim sa calatorim:

- camera single = camera cu un singur pat
- camera double = camera cu 2 paturi
- camera triple = camera cu 3 paturi
- suita = unitate de cazare formata din doua camere double si o baie
- circuit inchis = accesul in unitate si la facilitati numai numai pentru persoanele cazate sau care aiu rezervari
- circuit deschis = accesul in unitate si la facilitati pentru orice client platitor
- inchiriere integrala = unitate la care se accepta inchirierea intregului imobil pentru un anumit grup de turisti
- demipensiune = include: cazare + mic-dejun + cina
- pensiune completa = include: cazare + mic-dejun + pranz + cina

Cele mai mari constructii din lume

Cele mai mari insule din lume create de om
Poate nici o structura construita de om nu este la fel de impresionanta si de originala precum sunt insulele Palm din Dubai. Compus din trei insule separate: Palm Jumeirah, Palm Jebel Ali si Palm Deira, ansamblul reuneste aproximativ 330 de mile de plaja pana la orasul Dubai. Anumite parti din Palm Jumeirah sunt in plina dezvoltare, intreg grupul de insule urmand sa fie gata in 10-15 ani. Cand vor fi terminate, cele trei insule vor avea peste 100 hoteluri de lux, in timp ce Palm Deira va fi aproape la fel de mare ca si Parisul.

Cel mai mare baraj din lume
Constructia lui a inceput pe barajul Nurek in 1961, in timp ce natiunea asiatica centrala din Tajikistan era inca o republica in cadrul Uniunii Sovietice si a fost finalizata 19 ani mai tarziu. Digul de aproape 300 de metri satisface in procent de 98% necesitatile electrice al Tajikistanului si a fost primul dig construit cu asfalt de ciment ce formeaza o bariera impermeabila de-a lungul raului Vakhsh.

Cel mai inalt hotel (fara Dubai)
Desi eclipsat de Turnul Rose din Dubai si de Turnul Jumeirah Emirates, Baiyoke Tower II, din Bangkok, Thailanda, are 88 etaje si 673 camere de oaspeti. Hotelul de peste 300 de metri este renumit pentru shopping si pentru lacul artificial de 1.5 mile lungime.
Cel mai inalt monument din lume
Cunoscut sub numele de "Gateway de Vest", St. Louis Arch a fost conceput de renumitul arhitect Eero Saarinen. Arcul este inconjurat de un parc national de-a lungul raului Mississipppi si are o inaltime de 192 metri. 4 minute dureaza sa parcurgi cu tramvaiul un singur picior al arcului pana la puntea de observare de unde e vad cele mai spectaculoase peisaje din St. Louis.

Cel mai inalt hotel din lume neterminat
Destinat maretiei, Ryugyong Hotel din Pyongyang, Coreea de Nord, se ridica la peste 330 de metri si trebuia sa se laude cu 105 etaje si 3,9 milioane d metri patrati de spatiu de podea si era menit sa detina sapte restarante de lux. Nu este de mirare ca constructia la acest maret hotel a trebuit sa se opreasca atunci cand Coreea de Nord se confrunta cu probleme serioase. Ceea ce a ramas din constructie este o piramida fara ferestre, fiind considerat nesigur pentru locuire de catre om.
Cel mai inalt casino din lume
Aflat bineinteles in Las Vegas, Stratosphere Hotel & Casino, are un turn cu observare si restaurant de peste 350 de metri, fiind considerat cel mai inalt turn independent din Statele Unite. Surprinzator, turnul nu este dotat cu jocuri.
Cel mai mare casa din lume
Indiscutabil, Istana Nurul Iman a sultanului din Brunei, este cea mai mare resedinta din lume. Aproape ca un palat, aceasta constructie impresionanta are peste 656.000 de metri patrati si este format din 1788 de camere (257 bai), fiind casa colectiei de masini ale sultanului ce intruneste 165 de masini Rolls Royce. Palatul sultanului este deschis trei zile pe an, pentru festivalul Hari Raya Aidilfitri ce marcheaza sfarsitul Ramadamului. In 2009, este programata finalizarea constructiei a multimilardarul Mukesh Ambani, despre care se spune ca va batea recordul actual la sectiunea "cea mai mare casa din lume."
Cel mai mare oras vechi al lumii
Construit la mijlocul secolului 15, Machu Pichu se afla situat deasupra nivelului marii in Valea Urubamba din Peru. O colectie impresionanta de 150 de structuri, inclusiv temple si resedinte, orasul a fost abandonat de aproximativ 100 de ani de la infiintare, nefiind descoperit decat in 1900. Astazi, Machu Pichu este considerat una din cele 7 minuni ale lumii.





Destinatii Turism Religios: Meteora,Grecia

Kalambaka este un oras pitoresc care are multe locuri frumoase de aratat turistilor ce se hotaresc sa isi petreaca un sejur sau o vacanta in aceasta zona. Punctul ei principal este Meteora, fiind construita chiar la poalele acesteia. Mii de turisti reusesc sa admire in fiecare an acest fenomen geologic deosebit, care a fost declarat de catre Unesco regiune monument, protejata. De pe varfurile abrupte ale stancilor parca rasar Sfintele Manastiri, care alcatuiesc adevarate visterii ale culturii si crestinismului.
          Si restul regiunii insa nu este lipsit de pitoresc si de monumente. Sfanta Manastire Adormirea Maicii Domnului, care este cladita peste anticul Templu al lui Apollo, fiind unica in intreaga lume ortodoxa datorita amvonului de marmura din centru, Sfanta Manastire din satul Vitouma, dedicata Maicii Domnului, care a fost cladita in anul 1600 in stil regal cu trei turnuri, cu catapeteasma sculptata in mod elaborat si cu icoanele pictate pe pereti, care acopera intreaga Manastire, precum si partea veche o orasului Kalambaka (Sopotos), cartierul monument Kastrakio, Scoala de Sculptura unica in toata Grecia, toate acestea sunt doar cateva din locurile pe care turistii le pot descoperii intr-o excursie in zona muntelui Meteora.
          Kalambaka constituie o destinatie turistica pe tot parcursul anului si este organizata in mod corespunzator, cu dotari care satisfac orice turist.

Manastirile Meteora:
  • Sfanta Manastire a Sfantului Nicolae Bantova
  • Sfanta Manastire a Sfantului Stefan
  • Sfanta Manastire Adormirea Maicii Domnului
  • Sfanta Manastire a Sfintei Treimi
  • Sfanta Manastire a Sfantului Nicolae Anapafsa
  • Sfanta Manastire Rousanou
  • Sfanta Manastire Varlaam
  • Sfanta Manastire a Marelui Meteoros
  • Sfanta Manastire Ypapandis
           Municipalitatea, avand intentia de a pastra, de a mentine si de a creste promovarea acestei remarcabile mosteniri, a creat programul cultural "Meteora Artei" care se desfasoara pe parcursul intregii perioade de vara (de la 1 Iunie pana la 31 August) Acest program este caracterizat prin calilatea si prin varietatea sa, incercand sa acopere asteptarile tuturor si toate domeniile artei: muzica greaca si straina, muzica si evenimente populare, dans modern, festival de muzica, spectacole pentru copii etc.
           De asemenea, in perioada Lasatei Secului se desfasoara in oras manifestari culturale bogate, prin initiativa municipalitatii. Orasul sarbatoreste intr-o atmosfera care uneste vechiul cu noul. Evenimentele din cadrul carnavalului se desfasoara in toate cartierele, barzii isi revarsa melodiile pe strazi, peste tot exista gustari traditionale iar distractia cu orchestre, dansuri si petreceri nu lipseste de nicaieri pana la rasaritul soarelui diminetii de Luni, in care incepe Postul Pastelui. Toate acestea isi cedeaza locul sarbatorilor traditionale campenesti din Lunea in care incepe Postul Pastelui, care se desfasoara in diferite locuri frumoase ale regiunii. In aceeasi perioada este de asemenea organizata Vanatoarea dupa Comoara Pierduta, un joc care se bazeaza pe actiune, pe voie buna si pe istoria regiunii.
           Turistii sunt invitati sa guste tuica autohtona, mancarurile regiunii, placintele facute in casa si carnatii cu praz, dulceturile dar mai ales, in perioada lunii Septembrie, asa numitele "sugiukia", dulciuri din must care sunt facute de catre gospodinele din cartierul Kastraki.
           Pentru cei pasionati de alpinism, regiunea muntelui Meteora este ideala si ofera emotii deosebite, acoperind pretentiile tuturor, de la incepatori si pana la cei mai experimentati alpinisti. Regiunea pentru alpinism a Meteorei a fost declarata de catre Federatia Greaca de Alpinism ca Regiunea Nationala de Alpinism a Greciei si in fiecare an se organizeaza aici Intalnirea Nationala de Alpinism a Greciei.
           Pentru cei mai putin aventurosi exista si varianta plimbarilor in aer liber. Turistii se pot bucura de plimbarile printre stanci, urmand una din potecile care duc la Meteora, avand astfel parte de trasee ce nu le vor uita niciodata. Frumusetea acestui peisaj este unica si va alcatui una dintre experientele pe care oricine trebuie sa le traiasca in viata sa.

Destinatii Exotice: Honolulu

Honolulu este un oras din Statele Unite ale Americii. Cu 377.000 locuitori, Honolulu, capitala statului insular Hawaii, este o importanta statiune balneara si de agrement. Honolulu este situat in Golful Mamala de pe Oahu, a treia insula ca marime din arhipelag. "Honolulu" inseamna "locul protejat" si asta datorita asezarii sale geografice.

Capitala grupului de insule, Hawaii, este alcatuita din trei parţi, dintre care face parte si Waikiki, aflat la 3 mile de oras si considerat Mecca turiştilor. Aceasta Copacabana a insulelor Hawaii, situata în partea estica a orasului, aduna anual mii de amatorii de surfing, de scufundari şi de bai de mare. Waikiki este renumit nu doar pentru hotelurile impozante ci mai ales pentru varful de munte unde se gaseste vulcanul stins Diamond Head, pe cale de disparitie.

Ca turist iti poti petrece zilele de vacanta pe plajele din Waikiki, noptile in restaurante, hoteluri sau pot merge la shopping in Ala Moana mall.

In partea exact opusa, in Baza Aeriana Hickam isi desfasoara activitatea aviatia americana, iar marina se afla in Pearl Harbor, desi in realitate tot vestul orasului Honolulu este folosit de infrastructura militara. In imediata apropiere a bazei aeriene se afla aeroportul civil, care serveste anual aproximativ 22.000.000 de pasageri.

Centrul oraşului se intinde intre obiectivele militare si plaja. Aici, la baza unui vulcanului stins Punchbowl, inconjurat de cladiri administrative se afla un cimitir militar. Alte obiective turistice ale zonei sunt: Muzeul Bishop si Academia de Arte. Daca vreti sa admirati superbele peisaje din Honolulu atunci faceti o plimbare prin vaile Maikiki si Manoua sau o excursie prin padurea tropicala si cu siguranta va veti aminti mereu de frumusetile acestui colt de lume.

Obiective turistice: Castelul Bran

Conform site-ului postului de stiri CNN, Castelul Bran a fost inclus in lista celor mai frumoase castele medievale din lume.

Lista cuprinde 10 castele si include patru fortificatii din Marea Britanie, doua din Franta si cate una din Romania, Germania, Danemarca si Elvetia.
Pe aceasta lista se numara si castelul Bamburgh (din Anglia, construit in secolul XII), Neuschwanstein (din landul german Bavaria) si Haut-Koenigsbourg (din regiunea franceza Alsacia).

Castelul Bran,
a carui prima atestare documentara dateaza din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania, in special datorita asocierii acestuia cu Dracula.
Castelul atrage anual mii de turisti straini, curiosi sa descopere mitul Contelui Dracula. In 2007 spre exemplu, muzeul Bran a inregistrat 540.000 de vizitatori, fiind cel mai vizitat castel din Romania.

Cel mai scump bilet din castelele prezente pe aceasta lista, il are Castelul dn orasul Leeds din Anglia care costa 25,2 dolari. Cel mai ieftin bilet de intrare este la Castelul Bran, cu 4,25 dolari.

Despre Castelul Bran se stie ca in mai 2006 a fost retrocedat arhiducelui Dominic Habsburg-Lothringen care intitial a vrut sa-l vanda prin intermediul avocatilor pentru o suma de 60 de milioane de euro, dar pentru ca nu s-a ajuns la nici un acord, Dominic de Habsburg a retras oferta facuta si a anuntat ca a angajat o firma americana de investitii private, Baytree Capital Associates, care va elabora un plan strategic de dezvoltare a Castelului Bran, in vederea promovarii si vinderii proprietatii.

Situat la 30 km de Brasov, intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, Castelul Bran (Castelui lui Vlad Dracul sau Castelul lui Dracula) este un important monument national si punct de reper al turismului din Romania, atat datorita frumusetii lui, a peisajului, cat si a legendei contelui Dracula, al carui spirit bantuie înca aceste locuri stravechi.

La etajul unu sunt sase incaperi : vestibulul, sala mare cu fresca, incaperea cu tavan cu bolti ogivale, o bucatarie mica ce da in primul vestibul, un al doilea vestibul ce duce intr-o sala cu bolta ogivala la ferestre. Sub turnul scarilor, se afla o incapere ingusta care era inchisoarea cetatii. La etajul doi se afla un vestibul, o fosta bucatarie, o incapere mica ce da in camera din turnul nou al portii, o incapere joasa cu grinzi pictate in secolul trecut cu motive sasesti si cu patru ferestre in nise adanci. Tot aici se mai gaseste o camera mica si galeria de lemn care da spre curtea interioara. In curtea interioara se afla doua pivnite, cuptorul de paine si o inchisoare.

Deşi a intrat in circuitul si folclorul turistic drept castelul lui Dracula, aici turnandu-se si pelicula “Interviu cu un vampir”, se pare că Vlad Tepes nu a locuit niciodata aici, cum spune legenda. Totusi, Castelul Bran ramane unul dintre cele mai vechi, mai impresionante si mai interesante monumente ale arhitecturii laice din Romania.

Destinatii Exotice: Creta

Creta este cea mai sudica insula a Marii Egee, fiind cea mai mare insula din Grecia si a cincea din Europa ca marime. Insula Creta este poate cea mai frumoasa insula a Greciei. Este marginita de numeroase mici golfulete si se invecineaza cu multe insulite nelocuite. Este impartita in patru districte, fiecare renumit pentru ceva: unul celebru pentru zidurile venetiene, portul venetian si castelul, labirintele, unul este faimos pentru caracterul sau traditional si aerul sau medieval, altul pentru celebrele monumente arheologice.

Se spune despre Insula Creta ca este leaganul civilizatiei culturii si civilizatiei europene, este taramul miturilor, locul nasterii lui Zeus, paradisul care asteapta turistii înca de la începutul primaverii pâna toamna târziu. Taram al eternitatii cu plaje cu nisip fin, scaldate de ape de culoarea turcoazului, cu peisaje pitoresti. Farmecul si atractia magica a insulei este sporita de ospitalitatea, caldura locuitorilor si de apa limpede a marii.

Cumparaturi in Insula Creta

Magazinele sunt in general deschise de dimineata sau de dupa-masa si pana seara tarziu. Majoritatea magazinelor sunt inchise in timpul siestei de dupa-amiaza. Cat despre banci si oficii postale, acestea au program mai scurt. In majoritatea statiunilor, magazinele sunt deschise si la sfarsit de saptamana.

Bucataria greceasca

Carnea preferata a grecilor este cea de oaie la gratar, iar ei gatesc cu ulei de masline. Aperitivul contine rosii, castraveti, pepene, felii de cascaval, masline si diverse fructe. Bucatele traditionale se numara aperitivele, mezedes, compuse din melitzanosalata – vinete tocate cu ulei, lamaie si usturoi, taramosalata – pasta de icre si dolmadakia – frunze de vita umplute cu carne sau orez). Felul principal este musaca, ghiveci, carne prajita sau peste, inclusiv frigaruile de miel sau porc – souvlaki. Pestele si scoicile sunt excelente; horiatiki – salata greceasca servita cu felul principal consta in felii de rosii si castraveti, masline si fetta.
Desertul este de obicei format din baclava si cataif. Specialitatile cretane sunt brânza graviera (galbena) si mizithra – branza alba, cremoasa, servita deseori in loc de fetta in salata greceasca.
Aperitivul preferat este ouzo, iar dintre vinuri retsina. Cele mai bune vinuri sunt cele de casa si se gasesc in tavernele locale. Raki este apa de foc locala, cu aroma de anason, cunoscut si sub denumirea de tsikoudo, servit fie simplu, fie cu apa si gheata.

Obiective turistice

Chania, cel mai mare oras de pe coasta vestica a Cretei. Merita vizitat pentru cladirile sale de influenta turceasca si venetiana, pentru portul de vase de croaziera de-a lungul caruia se intand taverne, terase, pentru turnurile albe ale bisericilor si lungile strazi pavate. Chania este un oras plin de viata.

Heraklio este cel mai mare oras din Creta si principala cale de acces pentru turisti. Asta face ca el sa sufere de aceesi aglomeratie si trafic ca si orasele lasate in urma. Heraklio este renumita pentru cele doua piete principale, Plateia Venizelou si Plateia Eleftherias.

Palatul lui Knosos
Se afla la sud-est de Heraklio si este cel mai mare palat din perioada minoniana. In jurul anului 1700 b.c. cladirile existente pe acest loc au fost distruse de un cutremur si reconstruite apoi la o scara mult mai mare, avand 1200 de camere. Unul din cele mai mari orase din epoca, gazduia in jur de 100.000 de locuitori. Pentru a recrea o parte din atmosfera, Sir Arthur Evans, descoperitorul sau, a reconstruit o parte din vechea structura.

Daca petreci mai mult timp in Creta merita vizitate si alte obiective: muzeul lui Nikos Kazantzakis de la Myrtia, templul lui Anemospilia, manastirea de maicute Paliani, vechiul oras Panasos, manastirea venetiana Versamonero, manastirea Koudouma.

Vizita in lagarul de exterminare de la Auschwitz

Auschwitz sau Auschwitz-Birkenau este numele unui complex de lagare de concentrare si exterminare al Germaniei naziste. Auschwitz este numele german al orasului din apropiere Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, in sudul Poloniei.

Scurt istoric

Incepand din 1940, Germania nazista a construit mai multe lagare de concentrare si un lagar de exterminare in zona, aflata sub ocupatie germana la acea data. Lagarele de la Auschwitz au fost un element major al Holocaustului; se estimeaza ca cel putin 1.1 milioane de persoane au fost omorate acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Cele trei lagare principale au fost:
- Auschwitz I, lagarul initial de concentrare care a fost folosit ca centru administrativ pentru tot complexul, a fost locul executiilor a aproximativ 70,000 oameni, majoritatea prizonieri de razboi polonezi si sovietici.
- Auschwitz II (Birkenau), lagar de exterminare, unde cel putin 1.1 milioane de evrei, 75,000 polonezi si circa 19,000 rromi (tigani) au fost ucisi.
- Auschwitz III (Monowitz), care a fost folosit ca lagar de munca pentru uzina Buna-Werke apartinand concernului IG Farben.

Numarul exact de victime nu este cunoscut, dar majoritatea estimarilor contemporane sunt in jur de 1.1-1.6 milioane.
Lagarul de la Auschwitz-Birkenau a fost cel mai mare lagar nazist din cele doua razboaie mondiale.
Scopul lagarelor era distrugerea unor minoritati europene ca evreii, tiganii, etc. Alte lagare din afara teritoriului Germaniei erau folosite ca puncte de lucru sau pentru "experimente" ale doctorilor nazisti. La fiecare lagar era adaugat, la iesire cate un crematoriu pentru cadavrele detinutilor. Langa acest crematoriu se mai afla si cate o camera de dusuri, care avea ca scop gazarea prizonierilor. In lagarul de la Auschwitz-Birkenau aceste camere de gazare si crematoriile se aflau in interiorul lagarului deoarece lagarul a fost construit intr-o localitate ocupata de germani si transformata in lagar de concentrare.

Aproximativ 700 de detinuti au incercat sa evadeze de la Auschwitz, din care aproximativ 300 au reusit. O pedeapsa obisnuita pentru incercarile de evadare era moartea prin infometare; familiile celor care reuseau sa evadeze erau uneori arestati si trimisi la Auschwitz pentru a opri alte incercari.

Muzeul de la Auschwitz

Muzeul Auschwitz contine articole personale sortate din valizele mortilor de alti detinuti ai lagarului. Sunt munti de pantofi, de rame de ochelari, haine de femei sau de copii, oale, ligheane, ochelari, perii si periute de dinti - totul era sortat si reciclat de nemti. Se trimitea in Germania tot ceea ce putea fi refolosit. De aceea li se spunea victimelor ca se vor muta si aveau voie sa ia o valiza de 25 kg . Fiecare articol reprezinta un om.

In muzeu exista mici camere de 1 metru patrat in care se patrundea printr-o gaura mica, mergand in genunchi si in care unii detinuti stateau cate trei in timpul noptilor ca pedeapsa pentru diversre actiuni.
La Auschwitz se mai poate vedea si mult, mult par: victimele gazarii erau rase in cap si din parul lor nemtii faceau covorase, chiar uniforme. Mai ales din parul femeilor pentru ca era mai lung si mai usor de tesut.

Turul muzeului dureaza cel putin 4 ore, pentru care platesti in jur de 8 euro daca vrei sa afli diverse informatii. Inainte de turul prin muzeu, vizitatorii pot vedea un film documentar in care se explica diverse informatii despre lagarele de concentrare. Dar inainte de a vedea filmul, se poate intra intr-o sala plina de fotografii si texte despre putinele victime identificate ale Holocaustului.
Pentru a vizita muzeul, poti lua trenul sau autobuze directe din Cracovia, care te lasa chiar in fata muzeului. Calatoria costa in jur de 2 euro, iar autobuzele circula din jumate in jumate de ora.

O destinatie emotionanta pe de o parte, dar terifianta pe de alta. O experienta care te marcheaza pentru totdeauna. Merita vizitat muzeul macar pentru cultura generala.

Obiective turistice in Cipru

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Palatul Arhiepiscopal

A fost ridicat intre secolele al XIII-lea si al XIV-lea, cu rolul de a servi drept locuinta arhiepiscopilor din capitala cipriota. Din pacate la cladirea originala s-au facut tot felul de modificari ulterioare, nu dintre cele mai inspirate. Astfel, intr-una din aripile Palatului Arhiepiscopal, construita in 1960, in stil neo-bizantin, este gazduit Muzeul Bizantin. Aici este expusa o colectie exceptionala de icoane (intre cea mai veche si cea mai noua dintre acestea aflandu-se o diferenta de un mileniu) si mozaicuri. Tot aici se gaseste Galeria Razboiului Grec de Independenta, unde pot fi admirate mai multe harti, picturi si diverse alte obiecte evocand evenimentul din 1821. }n partea veche a Palatului Arhiepiscopal (datand din secolul al XIV-lea) este gazduit Muzeul cipriot de arta populara, unde sunt efectuate demonstratii ale vechilor tehnici de tesut panza si sunt expuse diverse articole din ceramica, precum si prese pentru fabricarea uleiului si a vinului. Toate aceste muzee sunt deschise in zilele lucratoare intre 9:00 si 17:00, cu o pauza de o ora dupa 13:00, iar sambata se lucreaza intre 10:00 si 13:00.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Catedrala Sfantul Ioan

Numita de localnici Ayios Ioannis, catedrala dedicata Sfantului Ioan a fost construita in 1662, in curtea Palatului Arhiepiscopal. Este celebra pentru picturile sale murale datand din secolul al XVIII-lea si restaurate recent, care ilustreaza o serie de momente esentiale in istoria religioasa a Ciprului. Printre acestea se numara si o fresca reprezentand mormantul Sfantului Barnabas. Catedrala se poate vizita de luni pana sambata intre 8 dimineata si 4 dupa-amiaza, cu pauza intre orele 12:00 si 14:00.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Muzeul Ciprului

Se afla in afara zidurilor de aparare ce imprejmuiesc orasul vechi, pe strada Teatrului, si reprezinta un punct obligatoriu de oprire pentru cei care vor sa inteleaga istoria insulei. Printre obiectele expuse aici se numara piese pornind din perioada neolitica pana la cea de inflorire a Imperiului Roman. Tot aici poate fi admirata o colectie de figurine de teracota, datand din secolul al VII-lea, precum si mozaicul original al Sanctuarului Afroditei de la Kauklia. La mica distanta de muzeu se intind luxuriantele gradini municipale, o oaza de verdeata inspirat amenajata si extrem de bine intretinuta.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Cum e turcul cu pistolul

Din partea de sud a capitalei se poate calatori spre Lefkosia de Nord numai cu trecere prin punctul oficial de verificare de la Palatul Ledra. Este esential sa faceti cale intoarsa pana la ora 17:00, in aceeasi zi, altfel vi se va interzice reintrarea in Republica Cipru si veti fi obligati sa parasiti partea de nord a insulei. }ntrucat acolo nu exista decat reprezentanti oficiali ai Turciei, nu puteti cere ajutorul personalului consular.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Renastere din cenusa Libanului

Desi economia cipriota a avut mult de suferit in urma conflictului armat din 1974, purtat intre etniile greaca si turca, industria hoteliera este prospera, iar activitatea bancara locala joaca un rol esential in regiune, mai ales dupa declinul din ultimele decenii al Libanului.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de sud - Dulcele grai reformat

Guvernul Republicii Cipru a dat dispozitia destul de controversata de altfel ca toate toponimele locale sa fie pronuntate dupa modelul elen. De aici confuzia intre Nicosia si Lefkosia, Larnaca si Larnaka, Limassol si Lemessos sau Paphos si Pafos.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de nord - Piata Atatark

Se afla in centrul Lefkosiei de Nord, in inima orasului vechi, unde se poate ajunge dupa o ametitoare plimbare printre zidurile circulare de aparare ale vechii cetati. Fortificatiile venetiene se intretaie pe alocuri cu vestigii ale epocii bizantine sau ctitorii ale familiei Lusignan. Pornind din Piata Atatark, in care se gasesc cele mai multe banci, hoteluri si magazine ale capitalei nordice, principala strada a orasului urca spre Poarta Kyrenia (numita si Poarta Girne), la fel de bine conservata ca si tovarasa ei din partea sudica a Lefkosiei.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de nord - Muzeul Turcesc

In apropierea Portii Kyrenia, pe strada cu acelasi nume, se afla Muzeul Turcesc, infiintat intr-o fosta manastire, construita in secolul al XVII-lea. Candva caminul dervisilor sufiti din ordinul Mevlevi, acesta expune in prezent o colectie impresionanta de obiecte din patrimoniul cultural si istoric al Turciei. }n perioada octombrie-aprilie muzeul este deschis in intervalul 8:13:00, 14:00-17:00 (in zilele lucratoare), in perioada mai-septembrie el deschizandu-si portile lunea de la 7:30 la 13:00, iar de marti pana vineri intre orele 7:30-14:00.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de nord - Moscheea Selimiye

Sacrificata in procesul de musulmanizare a Ciprului de Nord, aceasta frumoasa cladire a fost la origine o catedrala catolica. Construita intre 1209 si 1326, ea a fost dedicata Sfintei Sofia, fiind frecventata multa vreme de crestinii din capitala cipriota. Edificiului initial, ridicat in stil gotic, i s-a adaugat dupa transformarea catedralei in moschee o pereche de minarete, care a consfintit schimbarea religiei oficiale in aceasta parte a Ciprului.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de nord - Bayak Hammam

Celebra in toata lumea, Bayak Hammam se afla in partea de sud a orasului, fiind cea mai mare baie turceasca din Lefkosia. Deschisa zilnic pana la 10 seara, atat pentru femei, cat si pentru barbati, Bayak Hammam este construita in subteranele vechii capitale cipriote, intr-o locatie deosebit de frumoasa. Clientii sai pot beneficia, dupa preferinta, de o simpla baie de abur, sau pot plati in plus pentru un masaj ca la carte.

Obiective turistice Cipru - Lefkosia de nord - Cultura versus pseudocultura

Cipriotii au fost multa vreme mandri de mostenirea lor culturala, pe cat de veche, pe atat de diversa. Din pacate, in prezent ei par mai preocupati de evenimentele petrecute in ultimele trei decenii decat de cele din mileniile trecute. Populatia din nordul insulei participa cu frenezie la transformarea vechii lor civilizatii intr-o copie a celei turcesti, modificand toponimele in consecinta si imbratisand stilul de viata si cultura vecinilor lor din nord. Astfel, Kyrenia este cunoscuta mai nou ca Girne, iar Famagusta ca Gazimagusa.

Obiective turistice Cipru - Peninsula Akamas
Peninsula Akamas, situata pe coasta vestica a insulei, este una din putinelezone de litoral cipriote unde nu s-au aratat inca semnele civilizatiei moderne.|inutul este o ingramadire de stanci golase, alternate cu zone acoperite cu vegetatiebogata, aici gasindu-se numeroase specii rare de plante si animale. PeninsulaAkamas este destinatia ideala pentru amatorii de plimbari in salbaticie, fiindstrabatuta de o retea bogata de carari incrucisate. }n apropierea portului Latchi,un mic oras de pescari, se afla Baile Afroditei, un bazin natural in care legendaspune ca zeita se scalda dupa ce isi seducea curtezanii, recapatandu-si puritateadivina. Situat la baza Peninsulei Akamas, Polis este cel mai important oras dinregiune. }nconjurata de livezi parfumate de citrice, localitatea se afla in mijloculunor peisaje spectaculoase, netulburatedecat de zgomotul valurilor.

Obiective turistice Cipru - Paphos

Spre deosebire de majoritatea statiunilor de agrement, orasul Paphos (situat pe coasta de vest a insulei, la 142 km SV de capitala) reuseste sa obtina bani din turism fara sa-si piarda identitatea culturala. Kato Paphos, orasul nou ce se intinde la sud-vest de cel original, contine mai multe structuri moderne, insa vechea cetate s-a pastrat aproape intacta. Aici se gasesc ruinele Saranta Kolones, o fortareata cladita de familia Lusignan si distrusa de un cutremur in secolul al XIII-lea, astfel incat in prezent se mai pot vedea doar cateva coloane prabusite si niste canale subterane. Mormintele Regilor (o necropola datand aproximativ din anul 300 }.H. si situata la 2 km nord de Kato Paphos) sunt sapate in stancile mai putin dure de la malul marii. Locul este incarcat de mister, desi nisele funerare sunt goale. Principala atractie din Paphos raman insa mozaicurile romane, descoperite in 1962, in urma unor lucrari de excavatie ce continua si astazi. Majoritatea acestor mozaicuri, considerate cele mai valoroase din aceasta parte a lumii, ii sunt dedicate lui zeului Dionysos, numit de romani Bachus.

Obiective turistice Cipru - Sport, natura, sanatate

Ca orice insula care se respecta, Cipru poseda nenumarate baze de sporturi nautice. Navigare si windsurfing se practica in special in peninsule, unde vanturile sunt mai puternice. Marile statiuni de pe coasta au macar cate o platforma de scufundari. Plimbarile si ciclismul montan sunt recomandate mai ales pe colinele din sudul insulei, in Peninsula Akamas si in muntii Troados. O mica partie de schi exista pe coasta nord-estica a Masivului Olimpus. Terenurile de golf sunt mai populare in districtul Paphos.

Obiective turistice Cipru - Pretioasele ape nestatornice

Clima in Cipru este mediteraneana, lunile iulie si august fiind deosebit de calduroase. Precipitatiile sunt destul de rare, ploile putand sa cada ca din senin in decembrie, ianuarie sau februarie. Insula se confrunta adeseori cu secete prelungite, cand apa devine atat de pretioasa, incat incepe sa fie rationalizata.

Obiective turistice Cipru - Agenda culturala

Setea de cultura se poate astampara in Paphos prin vizitarea a trei muzee: unul de arheologie, unde sunt expuse piese de ceramica, bijuterii si statuete din perioada romana, unul bizantin, celebru pentru icoanele si mozaicurile sale din secolul al XVI-lea, respectiv unul etnografic, unde sunt reproduse interioare specifice caselor vechi din regiune, cu toate obiectele care se aflau in ele.

Obiective turistice Cipru - Muntii Troados

Situati la nord de Limassol, muntii Troados sunt acoperiti pe alocuri de paduri de pini si cedri. Versantii lor, ca si dealurile limitrofe, adapostesc o salba de lacasuri de cult medievale, precum si numeroase sate de viticultori. Manastirea Kykkos, construita in anul 1100, este renumita pentru colectia sa de icoane, dintre care una, reprezentand-o pe Fecioara Maria, se spune ca ar fi fost pictata de catre Sfantul Luca. Manastirea Asinou, probabil cea mai frumoasa din regiune, se gaseste la sud de satul Nikitari. Principala statiune turistica din Troados este Platres. Pe versantul vestic, orasul Pedoulas adaposteste o biserica dedicata Sfantului Arhanghel Mihail.

Obiective turistice Cipru - Limassol

Adapostit in golful Akrotiri, Limassol este un important port comercial si centru viticol. Litoralul orasului este plin de hoteluri si case de oaspeti elegante, iar viata de noapte este aici mai animata decat in orice alta parte a insulei. Printre atractiile Limassolului se numara un fort construit in secolul al XIV-lea pe locul unei vechi fortarete bizantine, unde se presupune ca s-ar fi casatorit, in 1191, Richard Inima de Leu si Berengaria de Navarre. Aici se afla in prezent un Muzeul Medieval Cipriot, in care sunt expuse armuri si diverse obiecte din respectiva perioada.

Obiective turistice Cipru - Kolossi

Dincolo de zidurile orasului Kolossi, aflat la mica distanta de Limassol, la gura golfului Episkopi, se inalta dintre podgorii Castelul Kolossi. Acesta a fost construit de catre cavalerii Ordinului Sf. Ioan, care s-au instalat aici in anul 1210. }n 1933, fortareata a fost restaurata de catre britanici. In apropiere se afla o fabrica de zahar, de asemenea ridicata de membrii Ordinului, si nenumarate livezi de citrice.

Obiective turistice Cipru - Larnaca

Statiune turistica dotata cu aeroport propriu, un port modern si plaje garnisite cu palmieri, Larnaca se afla la 51 km sud-est de capitala, in golful cu acelasi nume. Principala atractie a localitatii o reprezinta Kition, ruinele unei metropole contemporane cu personajele biblice, unde se gasesc vestigiile unor temple construite in secolul al XIII-lea i.H. in centrul orasului se inalta biserica Sf. Lazar, una dintre cele mai importante din intreaga insula, renumita pentru icoanele sale si pentru cripta ce contine sarcofagul sfantului Lazar. La 11 km sud de oras se afla o alta biserica celebra, Panayia Angeloktistos, construita in secolul al XI-lea si vizitata mai ales pentru mozaicurile sale bizantine.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Kyrenia (Girne)

Kyrenia, principalul oras de pe coasta de nord a insulei, s-a dezvoltat in ultimiiani ca statiune turistica, punand la dispozitia vizitatorilor sai un port ticsitcu ambarcatiuni de agrement si mai multe plaje excelent amenajate. Majoritateahotelurilor si cafenelelor se afla in cartierele noi, insa pentru monumente trebuiesa faceti o incursiune in orasul vechi. Aici se gaseste castelul Kyrenia, ridicatin epoca romanilor, insa finalizat in forma actuala de catre venetieni. Edificiulinclude o frumoasa capela bizantina si adaposteste in prezent un muzeu al naufragiilor,a carui piesa de rezistenta consta in cele mai vechi ramasite din lume ale uneicorabii (scufundata prin anul 300 i.H.), cu tot cu incarcatura acesteia. La 11km sud-vest se inalta, pe un varf de deal, ruinele Castelului Sf. Hilarion, deunde se poate admira o superba panorama a regiunii. De vazut ar fi si ruineleManastirii Bella Pais, situate la 6 km sud-est de Kyrenia. Aceasta a fost construitain secolulal XII-lea de catre familia Lusignan, intr-o locatie deosebit de romantica.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Famagusta (Gazimagusa)

Portul numarul unu al Republicii Turce a Ciprului de Nord, Famagusta a fost pe vremuri unul din cele mai bogate orase ale lumii. Centrul vechi este inconjurat de un zid de aparare venetian, dincolo de acesta ridicandu-se cartierele noi ale localitatii. Renumit pentru opulenta sa in secolul al XIII-lea, orasul a fost devastat trei veacuri mai tarziu de catre ostile otomane, putandu-se lauda in prezent doar cu cele cateva biserici ramase in picioare. Catedrala Sf. Nicolae, evocand prin eleganta prosperitatea adusa in Cipru de familia Lusignan, a fost transformata in Moscheea Mustafa Pasha. Pentru a-si celebra victoria, turcii au ridicat un minaret peste unul din vechile turnuri ale bisericii, in completa lipsa de armonie fata de ansamblul cladirii. Un alt punct de interes al Famagustei este Turnul lui Othello, construit in secolul al XIII-lea. Legenda spune ca la baza acestuia si-ar fi ingropat adanc comorile bogatii negustori venetieni ai orasului, in timpul asediului otoman.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Salamis

Cel mai important oras cipriot din epoca precrestinismului, Salamis este si cel mai bogat sit arheologic de pe insula. In apropierea acestuia se spune ca ar fi ridicat o biserica Sfintii Pavel si Barnabas. Majoritatea ruinelor de aici dateaza insa din epocile romana si bizantina, fiind risipite pe o distanta de circa 8 kilometri. Dintre vestigii se disting un amfiteatru roman, un gimnaziu din aceeasi epoca, precum si o serie de mozaicuri superbe. In urma mai multor cutremure de pamant si a atacurilor repetate ale piratilor, orasul a fost abandonat, in secolul al VII-lea D.H., populatia sa refugiindu-se in actuala Famagusta.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Mirajul Uniunii

Desi reprezentantii celor doua republici s-au mai asezat din cand in cand la masa tratativelor, insula a ramas divizata. Cand cipriotii pro-eleni au achizitionat proiectile capabile sa atinga litoralul Turciei, relatiile s-au deteriorat dramatic intre Nord si Sud. Cum insa atat Turcia, cat si Republica Cipru aspira sa devina membre ale Uniunii Europene, organismele internationale spera inca intr-o rezolvare diplomatica a conflictului.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Gelozie legendara

Numele Famagustei este strans legat de tragedia shakespeariana a lui Othello. Legenda spune ca aici si-ar fi ucis Christoforo Moro (guvernator al Ciprului intre 1506 si 1508) necredincioasa sotie, Desdemona. Acelasi zvon circula si despre Francesco de Sessa, un militar cu tenul intunecat, care ar fi fost exilat pentru comiterea unei infractiuni similare.

Obiective turistice Cipru - Republica Turca a Ciprului de Nord - Floricele mii...

Insula Cipru se poate lauda cu cateva soiuri de plante neintalnite in nici o alta parte a lumii. Vegetatia locala se dezvolta in trei sectoare distincte: versantii montani, campiile de pe coasta si terenurile cultivate. Litoralul suporta in principal livezi bogate de citrice, insa flora si fauna originale au fost puternic afectate de turism. Cele mai bine conservate zone verzi sunt cele din munti si din Peninsula Akamas, unde autoritatile au luat deja cateva masuri de protectie. Partea de nord a insulei, mai putin vizitata, este populata de soiuri deosebite de vulturi, vulpi, lilieci omnivori, broaste testoase si mufloni, o varietate de ovine specifica zonei.